jump to navigation

Saracia este o optiune personala noiembrie 16, 2010

Posted by cferseta in diverse.
Tags: , , , , ,
add a comment

In 95% din cazuri, saracia este o chestie de optiune personala.

Sunt mai multe cazuri cu care m-am intalnit, de exemplu:

1. ALEGERE –  omul respectiv alege sa fie sarac pentru ca e fericit asa, si bogatiile materiale ii mananca sufletul :). In acest caz bravo lui. Am tot respectul pentru calugarii care se dedica spiritualitatii si nu materialului.

2. BIBILICA –  pe omul respectiv nu il duce capul la mai mult.

3. LENE –  omului ii este lene sa faca ceva ca sa iasa din saracie, dar este invidios pe succesul celorlalti.

4. EVOLUTIE – omul constientizeaza unde este si vrea sa creasca, si atunci, ca un pitbul, centimetru cu centimetru se zbate sa evolueze, sa iasa din starea de saracie in care se afla.

Daca oamenii sunt fericiti cu status quo-ul lor, inseamna ca e ok. Sunt unde vor sa fie. Problema apara cand oamenii (care sunt frustrati ca nu au ceva sau ca nu sunt ceva) NU fac nimic sau NU fac suficient pentru a iesi de unde sunt. Atunci acei oameni sunt frustrati. Si penibili. Si tristi. Depinde din ce punct de vedere te uiti la ei. Majoritatea dintre noi suntem aici

In acest moment miliarde de oameni traiesc cu 1 sub dolar pe zi. Adica nimic. Se poate chema saracie lucie. Cred ca lor li se aplica varianta in care nu ii duce capul. Nu au educatia necesara si nu au determinarea suficienta. Au 1-2 clase, dar vor sa iasa din ghetou.

Dar multi nu accepta sa fie saraci si sa isi planga de mila! No, sir!

Foarte multi, care au determinare, emigreaza (legal sau ilegal) in tarile bogate. Optiunea lor personala este sa NU mai fie saraci.

Altii se apuca de furat, intra in bande, fac escrocherii pe net – din nou, optiunea lor personala este sa NU mai fie saraci.

Altii lucreaza la situri, se angajeaza, evolueaza treptat, lucreaza in 3 locuri odata, se agita, danseaza din buric, trimit sute de cv-uri. Din nou, optiunea lor este sa NU mai fie saraci.

Imi aduc aminte acum multi ani am citit un studiu in care spunea ca oamenii din tarile sarace sunt mai prosti (cu IQ mai mic) decat cei din tarile vestice cel putin dintr-un singur punct de vedere: alimentatia mai echilibrata a celor „bogati”. Intradevar, daca mananci doar faina din napi si rame toata viata ta, creierul nu are cum sa ti se dezvolte la fel ca celorlalti. Este logic (evident ca atunci o gramada de asociatii de egalitate a drepturilor omului au protestat, dar degeaba).

Partea frumoasa este ca cei care vor sa iasa din saracie nu trebuie sa fie genii, cu IQ-uri mai mari de 150, care sa faca ecuatii complicate. Este suficient sa aiba determinare si sa ii duca capul cat de cat, si atunci vor iesi din saracie. Din nou reafirm, saracia este o optiune personala.

OK, dar oamenii care au handicap? Si la ei se aplica aceiasi zicala? Raspunsul meu este: Da. Saracia este si la ei o optiune personala. Si am un singur exemplu. Cel mai ambitios om pe care il cunosc. Iulian Craciun, finul meu, un om de 32 de ani, in scaun cu rotile, de 40 kg, care nu isi poate folosi mainile decat 5% si picioarele deloc, patron la propria firma de it, casatorit, cu o fetita, cu prieteni si familie, care a plecat de jos si a ajuns sus. Da, si la el, iesirea de saracie a fost o chestiune de optiune personala. Si spre deosebire de majoritatea persoanelor cu handicap care sunt deprimate de propriul handicap, el a reusit sa devina ca o stanca. Orice discutie cu el este inspirationala.

Asadar, oricum ai defini saracia (sa castigi 1 eur/zi sau 1000 eur/zi), sa iesi din aceasta stare si sa evoluezi este o optiune personala.

Si un mic filmulet motivational, de incheiere:

Sindromul bodyguardului octombrie 4, 2008

Posted by cferseta in diverse.
Tags: , , , ,
1 comment so far

De fapt al agentului de paza, denumit generic bodyguard.

Sa zicem ca intr-o zi faci o pauza din iuresul in care esti sa mananci la un restaurant. Pe geam vezi bodyguarzii localului, care printre altele se ocupa si de parcare. Si vezi ca intre perioadele rare de activitate („Aici sefu’. Mai dai, mai dai, mai e loc destul….. Stop, e bine asa”) sunt lungi perioade de … relaxare. Tu stai si iti mananci ciorba din farfurie, si bodyguardul se tot relazeaza. Se uite in gol. Isi schimba greutate de pe un picior pe altul. Ofteaza. Isi mai verifica telefonul mobil. Se mai uita in stanga in dreapta. Mai aprinde o tigara. Si tot asa.

Parca in vad pe omul asta ajuns acasa. „Ce obosit sunt!” „Iar maine merg la scarbici”, „greu cu seful asta ca nu imi mai mareste si mie salariul”, „grea e viata”, „nu avem destui bani”, etc.

Nu am nimic impotriva lor. Trebuie sa existe si oameni care sa faca jobul asta. Nu toti pot si trebuie sa fie manageri, patroni, chirurgi pe creier.

Dar ma gandesc: cate oportunitati pierdute! Daca toti oamenii care freaca menta la munca, se uita in gol si sunt experti in Solitaire s-ar gandi la ceva util, ar avea o sansa enorma sa evolueze, si sa aiba mai mult. Nu sa fie frustrati si atat. Dar bodyguardul nostru zi de zi, luna de luna, an de an, se duce si isi muta greutate de pe un picior pe altul. O viata atat de previzibila. O scurta privire la un astfel de om si poti spune cu un grad destul de mare de certitudine cum va arata viata lui pana in ultimul moment.

Ce pacat ca noi oamenii nu ne folosim creierul la intreaga capacitate. Pacat ca nu reusim toti sa transformam frustrarile in motivatii si in rezultate. Pacat ca nu suntem determinati sa ne depasim conditia si sa iesim din zona de confort, sa ne fortam sa tragem de noi sa obtinem ceva mai mult de la viata (daca tot suntem frustrati).

Ma gandesc daca toata populatia tarii si-ar pune creierul la lucru, si sa gaseasca o solutie cum sa genereze o plusvaloare mai mare decat cea curenta (fiecare pentru el), cum ar arata rata de crestere economica.

Bodyguardul/agentul de paza se regaseste in fiecare din noi, intr-o masura mai mare sau mai mica. Numai ca e suficient sa il vezi pe el, exponantul taiatului de frunza la caini, astfel incat sa iti dai seama de potentialul tau nefolosit. Mie cel putin, imi foloseste.